CSM Slatina are un nou antrenor, după plecarea Victorinei Bora. Oficialii echipei de handbal au ajuns la un accord cu suceveanul Adrian Chiruț. Obiectivul rămâne același: evitarea retrogradării. Noul antrenor a făcut deja primele două antrenamente și speră să reușească să-și îndeplinească obiectivul de a menține echipa pe prima scenă a handbalului feminin românesc.
Conducerea CSM Slatina a reușit să aducă un antrenor nou după plecarea, în urmă cu o săptămână, a Victorinei Bora. După șapte ani petrecuți la cârma echipei de handbal, pe care a și promovat-o în Liga Florilor, aceasta a ales să demisioneze în urma rezultatelor slabe înregistrate în această ediție de campionat. Noul antrenor al handbalistelor slătinence este suceveanul Adrian Chiruț. Tehnicianul, în vârstă de 39 de ani, s-a ocupat până la finele anului trecut de pregătirea Gloriei Buzău. Obiectivul echipei slătinene rămâne același ca la începutul actualului sezon: menținerea pe prima scenă a handbalului feminin românesc.
Noul antrenor a venit la CSM Slatina împreună cu preparatorul fizic Marian Crăciun cu care a făcut echipă atât la Gloria Buzău, cât și la echipa masculină CSU Suceava pe care a promovat-o în Liga Zimbrilor. Acesta speră să reușească să-i pună la dispoziție lui Adrian Chiruț jucătoarele într-o formă cât mai bună.
Handbalistele slătinene vor susține primul meci sub comanda lui Adrian Chiruţ miercuri, 18 februarie, de la ora 17.00, când vor întâlni pe teren propriu pe Rapid București.