Un bărbat de 35 de ani, din Filiași, a fost arestat preventiv după ce i s-a întocmit de polițiști un dosar penal în care este suspect într-un caz de viol asupra unui minor. Vă avertizăm că urmează informații si imagini cu puternic impact emoțional! În cazul unui abuz sau de exploatare a copiilor sunați la numarul unic național 119.
Polițiștii din Filiași au fost sesizați de un tânăr de 17 ani, din localitate, că tatăl vitreg, de 35 de ani, ar fi întreținut raporturi sexuale cu sora lui, în vârstă de 12 ani.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol săvârşit asupra unui minor și introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. Astăzi, cel în cauză, a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.














