Atacantul spaniol, Juan Camara, este de astăzi jucătorul Universității Craiova. Anunțul a fost făcut pe site-ul clubului din Bănie. Contractul a fost semnat până în vară cu posibilitate de prelungire pe trei ani. Astfel oltenii speră să rezolve problemele pe care le au la finalizare, Craiova fiind una dintre echipele care a înscris puține goluri în acest campionat.
Juan Camara a fost coleg cu Messi la Barcelona și chiar a bifat două prezențe în tricoul echipei de pe Camp Nou în sezonul 2015 – 2016. Spaniolul a fost sub contract cu Barca până în 2018, iar la echipa secundă a catalanilor a adunat 48 de meciuri și a dat 11 goluri între 2014 – 2016. Spaniolul în vârstă de 27 de ani a jucat în 12 meciuri pentru Dinamo în acest sezon și a reușit să înscrie două goluri. Fotbalistul cotat de site-urile de specialitate la 600.000 de euro este un produs al lui Villarreal, formație de la care a plecat în iulie 2014 din postura de jucător liber de contract pentru a semna cu Barcelona. Oltenii au făcut anunțul pe pagina de Facebook a clubului: „Juan Camara s-a alăturat lotului Științei. Juan a semnat un contract valabil până în vara acestui an, cu drept de opțiune din partea clubului pentru o prelungire până în vara anului 2024. Mult succes în familia alb-albastră!”, anunță Craiova.