Înghesuiți într-un cămin cultural, care în câteva zile a fost transformat în școală, astfel au început cursurile 103 elevi de la școala din comuna mehedinţeană Prunișor. A fost singura soluție, după ce școala în care au învățat până acum a intrat în reabilitare și este șantier, iar propunerea dascălilor de a învăța online a fost respinsă de Inspectoratul Școlar. Căminul este locul în care elevii vor face cursurile tot anul, pentru că în noua școală se va intra, în cel mai bun caz, din septembrie 2023.
Cum propunerea de a face cursuri online nu a fost aprobată, autoritățile din Prunișor au trebuit să găsească o alternativă pentru a aduce elevii fizic la școală. Singura soluție a rămas căminul cultural, așa că au împărțit încăperea în mai multe săli de clasă, cu pereți despărțitori și astăzi elevii au intrat în noile săli de clasă improvizate. Dar nu le va fi ușor nici lor și nici dascălilor.
Sunt clase în care elevii vor lucra la simultan și vor fi și mai înghesuiți, dar părinții spun că fie și așa soluția e preferabilă cursurilor online.
Comuna ar fi avut mai multe clădiri de școală, construite în trecut, dar după ce elevii au fost mutați la școala de centru, toate au rămas în paragină. Acum, căminul a fost soluția cea mai la îndemână, mai ales că problematic este și transportul elevilor.
Intrată în reabilitare prin fonduri europene, după ce au fost atrași 2,2 milioane de lei, școala din Prunișor ar trebui să fie gata în cincisprezece luni, din momentul demarării lucrărilor, dar constructorul susține că vrea să finalizeze investiția până la începutul anului școlar viitor.