SCM U Craiova şi Mioveni se întâlnesc în această seară, în Bănie, în etapa a 14-a din Liga Florilor, la handbal feminin. Oltencele întâlnesc formația clasată pe penultimul loc și, în mod normal, nu ar trebui să aibă probleme în a obține cele trei puncte. Dacă reușesc astăzi o victorie, formația din Bănie se menține pe locul cinci, care le poate asigura participarea în cupele europene.
Handbalistele de la SCM U Craiova au înregistrat două înfrângeri în 2024, ultima în fața formației CSM București în Polivalenta din Bănie. De data aceasta, formația pregătită de Bogdan Burcea pare a avea o sarcină mai ușoară în fața echipei Dacia Mioveni, o formație care în acest sezon nu a obținut decât 3 victorii din 13 partide. Meciul marchează și începutul returului campionatului pentru ambele formației. Oltencele consideră că victoria este obligatorie, având în vedere rezultatele mai puţin bune din ultima vreme.
Înaintea acestei etape, Craiova ocupă locul cinci în Liga Florilor cu 25 de puncte, cu trei peste ocupanta locului șase, SCM Rm Vâlcea, formație care joacă în această estapă cu lantern roșie, Știința București.