Trei dintre cei patru liceeni înscriși în Olt la sesiunea specială a Bacalaureatului s-au prezentat astăzi la prima probă, cea la limba și literatura română. Cu toții au fost în izolare atunci când colegii lor au susținut examenul maturității. Emoțiile inerente create de situația prin care au trecut nu le-au pus probleme. Ei spun că se așteaptă la note mari pentru că subiectele au fost ușoare.
Nicu Tudor a absolvit anul acesta Colegiul Național ,,Radu Greceanu”. El a ratat susținerea examenului de maturitate alături de colegi pentru că a intrat în izolare cu doar câteva zile înainte de susține Bacalaureat. Astăzi, el s-a prezentat la prima probă a examenului, cea de limba și literatură română, a sesiunii speciale. Tânărul susține că a trecut cu brio peste emoții și se așteaptă la o notă bună.
În aceeași situație s-a aflat și Elena Andreea Ispas, absolventă a Liceului Teoretic ,,A.I. Cuza” din Corabia. Fata recunoaște că susținerea examenului în sesiunea specială i-a creat emoții uriașe, dar în cele din urmă a reușit să le stăpânească și să facă o lucrare bună.
Sesiunea specială a Bacalaureatului continua în zilele următoare cu celelalte probe scrise. Niciunul dintre elevii olteni nu va susține și proba la limba maternă.