Fermierii teleormăneni au avut ocazia să își prezinte problemele în fața reprezentanților Ministerului Agriculturii. Cei din urmă le-au dat asigurări că situațiile grele cu care se confruntă din cauza secetei și a pandemiei se vor rezolva, în mare parte, și datorită celor 21 de miliarde de euro, bani europeni alocați agriculturii.
Seceta din acest an a afectat peste 1,2 milioane de hectare de culturi de toamnă, la nivel național și nici culturile de primăvară nu sunt într-o situație mai bună. Fermierii care au de suferit din cauza acestui fenomen vor fi, însă, despăgubiți, anunță ministrul Agriculturii.
Pe lângă banii pe care îi vor primi drept despăgubire agricultorii români, și implicit cei din Teleorman, vor beneficia până la sfârșitul acestui an de plata în avans la hectar, dă asigurări directorul general al APIA.
Noul program național strategic pentru agricultură va cuprinde și o componentă de procesare și depozitare a produselor agricole, potrivit directorului general AFIR.
Ministrul Agriculturii i-a anunțat pe fermierii din Teleorman că România va beneficia, în viitor, de o strategie de gestionare a apei astfel încât culturile agricole din țara noastră să nu mai depindă de capriciile vremii.