Canalizare, gaze, apă potabilă şi străzi asfaltate în satele din România. Din această toamnă, timp de şapte ani, peste 560 de miliarde lei lei vor fi folosiţi în acest scop. Banii vin din Programul Naţional de Investiţii, iar obligaţia comunităţilor este de a realiza proiecte.
Pentru a aduce la cunoştinţă edililor, dar şi pentru a asculta problemele cu care se confruntă în atragerea de fonduri, secretarul general adjunct al Guvernului a veni astăzi în Craiova. S-a întâlnit cu primarii din Dolj care au spus că au nevoie ca de aer de aceşti bani.
Secretarul general adjunct al Guvernului, Mircea Abrudean, susţine că primarii pot depune proiectele de pe 21 septembrie.
Programul Naţional de Investiţii se adreasează în special comunităţilor rurale, însă fondurile pot fi accesate şi de oraşe şi municipii.