Sute de elevi de la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova au învățat carte „altfel”. Elevii au fost parte dintr-o poveste autentică, alături de creatori populari și dascăli. Au învățat să creeze vase din lut, să picteze ce au olărit sau să realizeze creații populare. Toate în cadrul celei de-a treia ediții a proiectului de parteneriat educațional „Bulgăraș de românași”.
Alte stiri din data: 18 decembrie 2023
PROTESTELE DIN JUSTIȚIE CONTINUĂ
Judecătorii și grefierii de la Tribunalul Mehedinți au încetat lucrul timp de două ore. Cauzele care nu erau la urgență au fost amânate, iar cei care […]
COLINDE ȘI MOMENTE ARTISTICE LA TÂRGUL DE CRĂCIUN
Muzică, dansuri și voie bună, de asta au avut parte cei care au vizitat, seara trecută, Târgul de Crăciun din Craiova. Corul Universității din București a […]
SALONUL ANUAL AL ARTELOR VIZUALE AL UAPR CRAIOVA
Salonul Anual al Artelor Vizuale, organizat de Filiala Craiova a Uniunii Artiștilor Plastici din România, la Galeria Arta 1, aduce pe simeze cele mai noi lucrări […]
PACIENTĂ MOARTĂ ÎN LIFTUL SPITALULUI
O pacientă internată la Spitalul Județean din Slatina a murit în lift în timp ce era transferată pe secția de Terapie Intensivă. Ascensorul s-a blocat între […]
LUPTĂ STRÂNSĂ PENTRU PLAY-OFF
Universitatea Craiova a obținut un singur punct în ultimele două etape din SuperLigă și a ratat șansa de a trece pe locul doi. Diferența dintre ocupanta […]
Ultimele stiri:
ACCIDENT RUTIER CU URMĂRI TRAGICE ÎN ARGEȘ
Grav accident rutier astăzi în județul Argeș, în municipiul Câmpulung. Vă atenționăm că urmează imagini și informații cu puternic impact emoțional! Echipa de juniori a clubului […]
BIG BROTHER LA GUNOAIE
Lenea și nesimțirea se taxează cu amendă. Asta se întâmplă la Pitești pentru sacii de gunoi puși la câțiva metri de pubele. Poliția locală îi vânează […]
CANABIS, PRINTRE PORUMB ȘI VIȚĂ DE VIE
Un bărbat de 59 de ani din orașul Balș, județul Olt, a cultivat canabis în grădină, printre rândurile de porumb și viță de vie. Procurorii DIICOT […]
INTERVIUL ZILEI – CANICULA, UN PERICOL MAJOR PENTRU COMUNITATE
Temperaturile cresc de la o zi la alta, și aduc nu doar disconfort termic, ci și un pericol major pentru comunitate: incendiile de vegetație uscată. În […]
ÎNVĂŢĂTORII, BAZA SISTEMULUI EDUCAŢIONAL
Cadre didactice şi specialişti în educaţie din ţară și din comunitățile românești de peste hotare s-au reunit la Craiova pentru a discuta despre provocările profesorilor în […]
PASAJ PIETONAL, DEDICAT SCRIITORULUI DINU SĂRARU
Pasajul pietonal Cozia, din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea a fost redenumit „Dinu Săraru”, în semn de omagiu adus scriitorului de origine vâlceană. Ieri seară autoritățile locale […]
PEPENII AU AJUNS HRANĂ PENTRU CIORI
Zeci de tone de pepeni putrezesc pe câmpurile din Călărași, Dolj, după ce prețul s-a prăbușit la doar 30 de bani kilogramul, direct de la producător. […]
PREȚURI TOT MAI MARI LA CARBURANȚI
Într-o continuă urcare, prețurile carburanților pun o presiune tot mai mare pe buzunarul românilor. În timp ce benzina se apropie de pragul de 10 lei per […]
ROMÂNIA S-A CALIFICAT
Meciuri istorice pentru handbalul feminin românesc. Echipa națională de handbal junioare a României s-a calificat în grupele principale ale Campionatului Mondial după ce a învins Uruguayul […]
ȘANSELE UNIVERSITĂȚII
Universitatea Craiova a fost eliminată din Liga Campionilor de Levski Sofia, cu scorul general de 2-3, 0-1 în tur și 2-2 la Craiova, dar oltenii nu […]














