Universitatea Craiova a fost învinsă în deplasare de Farul cu 1-0 și constănțenii au întrerupt seria de șapte victorii consecutive a oltenilor. Trupa lui Reghe a terminat astfel turul sezonului regulat pe locul trei, la 11 puncte de prima clasată, CFR Cluj și la trei lungimi de poziția a doua pe care este clasată FCSB.
În prima repriză Universitatea a jucat excelent. Oltenii au dominat clar mijlocul terenului, dar au tratat cu ușurință faza de finalizare.
Trupa lui Reghecampf putea intra în avantaj la pauză, doar că Aioani l-a blocat perfect pe Markovic, scăpat din marcajul lui Ghiță in minutul 44. Partea secundă a aparținut Farului, iar oltenii s-au prăbușit inexplicabil. Alexi Pitu era aproape să-l surprindă pe Pigliacelli cu o centrare șutată în minutul 54, în vreme ce George Ganea și Jefte Betancor au fost blocați în ultimul moment de apărătorii oltenilor, chiar înainte să finalizeze.
Până la urmă, dominarea Farului a fost fructificată de Adrian Petre, abia introdus pe teren în minutul 77. La locul potrivit, atacantul reinventat de Hagi a primit excelent în fața porții de la Ely Fernandes și nu a iertat! Apoi, CS Universitatea Craiova a alergat după egalare. Cel mai aproape de gol a fost în minutul 90: din apropiere, Andrei Ivan, golgeterul alb-albaștrilor, l-a luat la țintă pe Aioani. Farul învinge și oprește astfel seria CS Universității de 5 succese la rând în Liga 1 și 2 în Cupă, 7 în toate competițiile.