Aproape un milion de tineri între 18 și 25 de ani au drept de vot la alegerile din acest an. Printre ei și doi campioni la scrimă din Craiova care au simțit emoția primul exercițiu democratic.
Alte stiri din data: 24 noiembrie 2024
VOTUL, DREPT ȘI OBLIGAȚIE
“Vrem o școală ca afară!“ este un slogan pe care-l tot auzim, în ultimii 35 de ani. Puțini sunt, însă, cei care și fac ceva. Diana […]
PREZENȚĂ RIDICATĂ LA URNE ȘI ÎN MEHEDINȚI
Mehedințiul este unul dintre județele cu o prezență ridicată la vot, la nivel de țară, semn că interesul pentru primul tur al alegerilor prezidențiale e destul […]
INTERVIUL ZILEI- PREŞEDINTELE, ROL ŞI ATRIBUŢII
Românii trebuie să decidă cine îi va reprezenta pentru următorii cinci ani, atât la nivel intern, cât şi în plan extern. Ce rol şi atribuţii are […]
VOT LA SPITAL
Sute de olteni, internați în Spitalul Județean de Urgență Slatina, și-au exprimat opțiunea la alegerile de astăzi. La unitatea medicală a fost trimisă urna mobilă, iar […]
DISTRACȚIE LA RÂNCA ÎN ZIUA VOTULUI
Sute de turiști au ales să petreacă ziua votului la munte, la Rânca în Gorj. Cu toții s-au bucurat de stratul consistent de zăpadă depus după […]
ADMIRĂ FRUMUSEȚEA ORAȘULUI, ÎȘI FAC TIMP SĂ ȘI VOTEZE
Craiova traversează una dintre cele mai bune perioade din punct de vedere turistic din istoria orașului. Străzile Craiovei sunt pline de turiști care fotografiază și descoperă […]
POLITICIENII AU VOTAT ÎN OLT, VÂLCEA ȘI MEHEDINȚI
Și în Olt, Vâlcea și Mehedinți politicienii au mers la vot încă de la primele ore ale zilei. Consideră că votul e important și îndeamnă pe […]
S-AU GRĂBIT SĂ VOTEZE
Locuitorii din zona rurală a Doljului au votat la prima oră. Oamenii consideră că este o obligatie cetățenească pe care au exercitat-o pentru că îşi doresc […]
ROMÂNII DIN DIASPORA VOTEAZĂ
Și românii din Diaspora votează. Este a treia zi în care cetățenii care trăiesc în afara granițelor țării își exercită dreptul constituțional. Până la ora 14.00, […]
POLITICIENII AU VOTAT
La Craiova, politicienii au venit de la primele ore ale dimineţii să-şi exercite dreptul la vot. Toţi au declarat că şi-au făcut datoria de cetăţeni și […]
OLTENIA VOTEAZĂ
Astăzi are loc primul tur al alegerilor prezidențiale. Românii sunt așteptați la urne, pentru a alege președintele pentru următorii 5 ani. Pot vota cetățenii români care […]
VOT ÎN PENITENCIAR
Sute de deținuți de la Penitenciarul Târgu Jiu au dorit să-și exercite dreptul la vot. Pentru ei au fost amenajate trei secții de votare în penitenciar.
Ultimele stiri:
INTERVIUL ZILEI – CUM AJUTĂM COPIII SĂ TREACĂ PRIN SEZONUL RECE
Suntem în plin sezon al virozelor, iar părinții sunt în alertă în această perioadă. Afară este foarte frig, iar părinții îi îmbracă de multe ori nepotrivit. […]
A FURAT OI DE LA STÂNĂ
Peste trei ani în spatele gratiilor are de stat un bărbat de 33 de ani din comuna Muereasca, după ce a fost găsit vinovat de furtul […]
MARINARUL DISPĂRUT PE DUNĂRE, CĂUTAT ȘI ASTĂZI
Misiunea de căutare a bărbatului dispărut în apele fluviului Dunărea, în zona localității Islaz, a fost reluată astăzi de dimineață. Bărbatul de 36 de ani naviga […]
ȘAHUL, JOCUL MINȚILOR SCLIPITOARE
Într-o lume dominată de tehnologie și ecrane, mulți copii și tineri sunt pasionați de șah, care este cunoscut și ca „sportul minții”. Șahul contribuie la dezvoltarea […]
PROTEST LA O ȘCOALĂ DIN MEHEDINȚI
Protest la o școală gimnazială din Drobeta – Turnu Severin, acolo unde mai bine de 150 de elevi și părinți au protestat astăzi la prânz, nemulțumiți […]
ȘOFER BULGAR, PRINS DUPĂ ACCIDENT MORTAL
Un șofer bulgar implicat într-un accident mortal produs în luna noiembrie a anului trecut, în județul Mehedinți, și care a părăsit ulterior teritoriul României, a fost […]
ÎNTREȚINEREA MAȘINII PE TIMP DE GER
Zilele geroase influenţează şi comportamentul autoturismelor. Atunci când toate componentele sau carburanţii nu sunt adaptaţi temperaturilor de -10 grade Celsious, sau chiar mai scăzute, pot apărea […]
TAXIMETRIST REŢINUT PENTRU AGRESAREA UNEI CLIENTE
Un bărbat de 39 de ani a fost reţinut de poliţişti pentru că a lipsit de libertate o tânără de 23 de ani. Fapta a fost […]
UN NOU MANDAT EUROPE DIRECT
Centrul Europe Direct Vâlcea continuă activitatea pentru un nou mandat de cinci ani. Scopul principal va în continuare de a aduce și disemina informația europeană în […]
SĂRBĂTORIT LA 104 ANI
Emoție și respect pentru o viață de legendă. Cel mai în vârstă veteran în viață al Regimentului 18 “Tudor Vladimirescu”, Florea Pasăre, un veteran din Gorj […]





















