Mai mulți tineri din Gorj s-au mobilizat să dea o mână de ajutor unei familii greu încercate de soartă. Doi copii de 8 și 10 ani trăiesc împreună cu mama și bunica lor într-o căsuță sărăcăcioasă care stă să se dărâme. Ei nu știu nici cum sunt jucăriile. Iar prima prăjitură și prima baie în condiții civilizate au văzut cum sunt abia când au fost luați acasă, pentru câteva zile, de unul dintre voluntari.
Andrei și Alexandra locuiesc cu mama bolnavă grav și cu bunica în vârstă de 82 de ani într-o casă din chirpici, în comuna Văgiulești, din Gorj. Pereții fragili ai căsuței cu doar două camere cedează în fiecare zi. La fel și tavanul din casă.
E și motivul pentru care Daniela a făcut mai întâi un apel pe Facebook să fie ajutată familia. Apoi s-a implicat să strângă bani din donații și să înceapă ridicarea unei locuințe de la zero. Cea în care stă acum familia nu mai avea cum să fie reparată.
În două săptămâni, voluntarii care au lucrat până noaptea târziu, în funcție de cum ajungeau acasă de la serviciu, au reușit să pună și acoperișul pe noua locuință care va avea pentru început două dormitoare. Vor urma o baie și o bucătărie, iar voluntarii mai au nevoie de ajutor.
Daniela a deschis un cont bancar unde pot fi făcute donații în continuare pentru că mai este nevoie de bani pentru ca familia să se mute în casă nouă înainte de sărbători.