Anul acesta s-au împlinit 100 de ani de când românii joacă șah în mod organizat și oficial. În tot acest timp, țara noastră a numărat 27 de mari maeştri, 18 mari maestre, a urcat de şapte ori pe podiumul olimpic şi a oferit lumii cel mai tânăr mare maestru al momentului. Toate acestea sunt performanțe notabile care situează România între țările cu cei mai titrați șahiști.
Centenarul a fost aniversat de Federația Română de Șah la Câmpulung Muscel, prin proiectul „Educație prin șah”.
Competiția a cuprins trei turnee, pe categorii de vârstă.
La competiția de la Câmpulung a fost prezent și Vlad Petroff, băiatul de numai 14 ani care este vicecampionul Uniunii Europene la Șah, la categoria sa de vârstă.
Centenarul a reunit sute de copii și tineri, într-un adevărat festival al minții.














