Iubitori de animale şi crescători de câini ciobăneşti româneşti şi-au dat întâlnire la sfârşitul săptămânii trecute la Brezoi, la cea de-a doua ediţie a festivalului dedicat raselor de animale pur româneşti, organizat de Asociaţia Agricolă Ţara Loviştei şi Clubul Naţional de Câini Ciobăneşti Româneşti tocmai pentru a promova tradiţiile româneşti autentice.
Evenimentul organizat la Brezoi sub titlul Pastorala Lovişteană şi-a propus în primul rând să promoveze tradiţiile româneşti autentice ale crescătorilor de animale din zona Ţara Loviştei, de aceea şi concursul canin a urmărit în primul rând să prezinte rasele de câini care din vremuri ce se pierd în negura timpului au însoţit păstorii şi turmele de mioare pe munte. În concurs au fost astfel acceptate doar exemplarele pure, din cele patru rase omologate – carpatin, mioritic, de Bucovina şi corb, care au fost atent studiate de arbitrii pentru a descoperi dacă au stofă de campioni.
Deşi mai puţini decât se aşteptau organizatorii, câini acceptaţi în concurs au făcut spectacol spre încântarea celor prezenţi şi mândria celor care îi cresc. Au primit la final şi recunoaştere ca autentici, mai ales că printre exemplarele participante s-au aflat şi câini salvaţi de actualii lor proprietari şi prezentaţi pentru prima dată în public.
Câinii ciobăneşti româneşti din rasele carpatin şi mioritic sunt omologate încă din 1989, celelalte două – de Bucovina şi corb – fiind recunoscute recent. Preţul pentru un câine din aceste rase ajunge şi la 400 de euro.