Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova găzduiește, în aceste zile, unul dintre cele mai mari congrese medicale studențești din România. În Bănie se desfăşoară International Medical Students’ Congress, un eveniment de referință cu peste 600 de participanţi dedicat educației, cercetării și schimbului științific studențesc.
În Aula Magna a Universității de Medicină și Farmacie din Craiova a avut loc ceremonia oficială de deschidere a congresului. Devenit unul dintre cele mai importante congrese internaţionale pentru studenţi şi tineri medici, la ediția din acest an participă peste 600 de studenți, cadre universitare și profesioniști din domeniul medical din țară și din străinătate, implicați într-un program științific care cuprinde peste 75 de workshopuri medicale și chirurgicale.
Congresul va oferi sesiuni aplicate de imagistică și ecografie clinică. Un alt nucleu tematic important va fi dedicat managementului bolilor cronice și inovațiilor terapeutice, prin ateliere care abordează noile tehnologii în îngrijirea pacientului cu diabet și strategiile moderne, multidisciplinare, de tratament al obezității, incluzând nutriția și procedurile endoscopice.
Studenţilor s-au alăturat și președinții Societății Studenților Mediciniști Craiova începând cu anul 1990.
În cadrul congresului vor fi susţinute conferințe de invitaţi din străinătate.
În cadrul congresului participanții vor avea ocazia să se antreneze în intervenții avansate din diverse specialități, de la chirurgia toracică și urologie, până la oftalmologie, într-un cadru care îmbină lucrul în echipă și experiența practică necesară formării viitoarelor cadre medicale.
















