Cox, un ciobănesc german în vârstă de un an și jumătate este cea mai nouă vedeta a poliției din Vâlcea. A fost antrenat să descopere drogurile ascunse, iar de câteva săptămâni participă și la activitățile preventive care au loc în școli și în jurul acestora.
Cox a început să lucreze în poliție de aproape un an, după ce a absolvit cu brio cursurile Centrului Chinologic de la Sibiu. A participat deja și la mai multe misiuni, pe care le-a încheiat cu succes și i-a ajutat pe polițiști să depisteze persoane care aveau asupra lor substanțe interzise.
De câteva săptămâni Cox a fost cooptat și de polițiștii de la Biroul Siguranța Școlară și este nelipsit de la activitățile desfășurate în școli pentru prevenirea faptelor antisociale. Ultima astfel de acțiune a fost chiar zilele acestea, când echipajele de polițiști de la mai multe structuri împreună cu jandarmii au ajuns la două unități de învățământ din centrul municipiului Râmnicu Vâlcea.
Astfel de activități preventive în unitățile de învățământ din Vâlcea vor avea loc și în perioada următoare, iar Cox va fi printre polițiștii care se vor asigura că elevii sunt în siguranță la cursuri.















