Pentru Florin Tudor, coordonatorul Asociației Smile din Rm. Vâlcea, cel mai greu i-a fost să fie acceptat de semeni. Venea dintr-o casă de copii și voia să se implice în campanii de sprijin pentru cei nevoiași. A reușit să facă asta, a reușit să strângă în jurul lui oameni, a câștigat un pariu făcut cu el: acela de a extinde rețeaua de voluntari Smile în alte șase orașe.
Alte stiri din data: 18 aprilie 2023
INTERVIUL ZILEI – CUM NE REVENIM DUPĂ SĂRBĂTORI?
Sărbătorile de Paște vin cu mese îmbelșugate. Ouăle, carnea de miel, cozonacul și prăjiturile, nu ne lipsesc din meniu, în aceste zile. Medicii ne recomandă, însă, […]
OAMENI CUMPĂTAŢI, CAZURI PUŢINE ÎN URGENŢĂ
În această minivacanţă a Sărbătorilor Pascale, se pare că oamenii au fost mai cumpătaţi atât în ceea ce priveşte mâncarea cât şi băutura. În Urgenţa Spitalului […]
A SCĂPAT CU VIAȚĂ DUPĂ CE A CĂZUT DE LA ULTIMUL ETAJ
Este anchetă la Direcţia de Protecţie a Copilului Olt după ce o fată de 12 ani aflată în sistemul de protecție a căzut pe geam de […]
DONAȚIE DE LA FOȘTII ELEVI
Pentru un liceu din Olt facturile la energia electrică nu mai reprezintă o cheltuială. De curând instituţia are instalat un sistem de panouri fotovoltaice care produce […]
VALEA OLTULUI ÎNCHISĂ DIN CAUZA PIETRELOR
Ploile abundente din ultima perioadă au afectat versanţii de pe Valea Oltului. Cea mai gravă situaţie s-a înregistrat pe DN 67C, în oraşul Călimăneşti. Pe șosea […]
Ultimele stiri:
CRAIOVENII POT SCĂPA GRATUIT DE DEȘEURILE VOLUMINOASE
Începe curățenia de sărbători, iar până la sfârșitul lunii decembrie, în Craiova se derulează o campanie gratutită de colectare a deșeurilor voluminoase. Cei care locuiesc la […]
GRĂDINIŢĂ, DISPENSAR ŞI POLIŢIE LOCALĂ, ÎN ACELAŞI SEDIU
Primăria Râmnicu Vâlcea a inaugurat în cartierul Copăcelu un local modernizat pentru grădiniță, cabinete pentru medicii de familie și un post de poliție locală, într-o fostă […]
SEARA COPIIILOR LA TG-JIU
Aproape 2000 de copii din Tg-Jiu au ocupat Piața Prefecturii din municipiu unde au avut parte de o seară de basm. Pe scena din centrul orașului, […]
FESTIVAL DE COLECȚIE
S-a încheiat ediția a patra a Festivalului Internațional de Teatru “Liviu Ciulei” de la Pitești. Mii de spectatori au văzut producții de top din țară și […]
ÎN AȘTEPTAREA LUI MOȘ NICOLAE
Moș Nicolae vine în fiecare an în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Copiii își pregătesc ghetuțele, le lustruiesc cu grijă și le așază la ușă […]
INTERVIUL ZILEI – FORMARE MEDICALĂ PRIN TELEMEDICINĂ
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova a lansat împreună cu Universitatea de Medicină din Pleven, Bulgaria, un proiect inovator de formare medicală prin telemedicină. Trei […]
LA UN PAS SĂ RĂMÂNĂ FĂRĂ 550.000 DE LEI
Doi soţi din Craiova au fost la un pas să rămână fără suma de aproximativ 550.000 de lei. Din fericire, ei au solicitat la timp ajutorul […]
ACCIDENT MORTAL
Un tânăr de 26 de ani din Dolj şi-a pierdut viaţa după ce maşina în care se afla s-a răsturnat într-o carieră de piatră. Urmează imagini […]
BRĂȚĂRI DE AUR TRACICE, DESCOPERITE ÎN GORJ
O descoperire de excepție în județul Gorj. Patru brățări tracice din aur, vechi de mai bine de trei milenii, au fost găsite într-o pădure de un […]
COX, CÂINELE POLIȚIST CARE DETECTEAZĂ DROGURI
Cox, un ciobănesc german în vârstă de un an și jumătate este cea mai nouă vedeta a poliției din Vâlcea. A fost antrenat să descopere drogurile […]














