De la vânătoare de căprioare, în arestul IPJ. Este pățania prin care au trecut trei bărbați din Drobeta-Turnu-Severin, reținuți 24 de ore pentru braconaj. Bărbații au împușcat două căprioare pe un fond de vânătoare din Mehedinți, deși în această perioadă vânătoarea acestor animale este interzisă. Acum au probleme grave cu legea, fiind cercetați pentru braconaj.
Cei trei s-au dus la vânătoare pe un fond din apropierea comunei Husnicioara. Aveau autorizație, dar nu pentru căprioare, deoarece, în această perioadă vânatul lor este interzis. Bărbații nu-au ținut cont însă de acest lucru și au împușcat un mascul și o femelă. Ca să nu fie prinși, au jupuit animalele, dar greșeala lor este că au abandonat pieile pe câmp. Polițiștii au descoperit urme de sânge dar și pieile animalelor și au pornit pe firul poveștii. La scurt timp după ce plecaseră spre casă, în comuna Șimian, autoturismul în care se aflau cei trei bărbați a fost oprit în trafic. La control, polițiștii au descoperit probele care îi incriminau.
După o noapte de audieri, toți cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore sub acuzația de braconaj cinegetic.