A fost prăpăd la munte în acest weekend! Bucuroşi de omătul din belsug, mii de schiori au aglomerat staţiunile. Au apărut, însă, necazurile, din cauza forfotei de pe pârtii. Salvamontiştii din toată ţara au primit aproape 150 de apeluri de ajutor în 24 de ore. Majoritatea răniţilor au suferit traumatisme şi lovituri în urma căzăturilor pe pârtia de schi sau la săniuş.
Salvamontiștii au lucrat la foc automat, înregistrând un număr record de intervenții. Peste 150 de turisti au cerut ajutor, iar alți 50 au ajuns la spital după ce s-au aventurat pe pârtiile de schi.
A fost și risc de avalanșă, însă, de această dată, turiștii nu au ignorat avertizările celor de la Salvamont.
A fost vânt puternic în zona montană a județului Gorj. Viscolul a spulberat zăpada pe carosabil, iar drumarii au intervenit continuu pentru ca șoseaua ce duce la Rânca să rămână deschisă.