Mai mulți consilieri locali și județeni din Gorj și-au dat demisia sau urmează să o facă până la sfârșitul zilei. Noile reglementări îi obligă să aleagă o singură poziție în instituții ale Statului, altfel, de mâine sunt considerați incompatibili.
Noile prevederi legale nu mai permit, de exemplu, unui consilier județean să mai dețină o funcție, chiar și contractuală, la o altă instituție de stat. Lucrurile trebuie clarificate astăzi, până la miezul nopții.
La Consiliul Local Tg. Jiu, demisiile au fost anunțate cu puțin timp înainte de ședința programată astăzi.
La fel se întâmplă în fiecare localitate din țară. De mâine, Agenția Națională de Integritate îi poate declara incompatibili pe cei care activează în două instituții ale statului.














