Patru persoane, însoţite de şapte cîini din rasa ogar, au fost depistate de poliţişti pe un fond de vânătoare dintr-o comună din Dolj. Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic. Cei şapte câini din rasa ogar au fost lăsaţi în custodie reprezentanţilor Asociaţiei Judeţene de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Dolj.
Poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Rurală Plenița au desfăşurat, ieri, o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor de braconaj cinegetic, pe raza localității Caraula.
În cadrul acţiunii, poliţiştii au depistat, pe fondul de vânătoare Rudari, din extravilanul localităţii Caraula, 4 persoane, cu vârste cuprinse între 15 şi 32 de ani, toate din Caraula, însoţite de 7 câini din rasa ogar. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic. Cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă. De asemenea, cei 7 câini rasa ogar au fost lăsaţi în custodie reprezentanţilor Asociaţiei Judeţene de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Dolj, până la definivarea cercetărilor.