Ministerul Sănătății, printr-un comunicat, a infirmat astăzi diagnosticul inițial în cazul medicului din Vâlcea, care a avut o reacție severă după administrarea rapelului cu serul Pfizer. Investigațiile ulterioare au infirmat faptul că pacienta de 32 de ani ar avea paralizie facială periferică dreaptă. În prezent, starea sa de sănătate este bună.
Potrivit primului buletin de raportare a reacțiilor adverse post-vaccinare, dat publicității de Ministerul Sănătății și parafat de un medic specialist neurolog, medicul ORL de la Spitalul Județean din Râmnicu Valcea prezenta simptomatologia unei paralizii faciale periferice drepte, episoade intermitente de vertij și subfebrilitate, dar și contracți bruște ale membrelor inferioare și superioare. Reprezentanții Ministerului Sănătății au declarat astăzi că toate investigațiile complexe efectuate ulterior debutului clinic atât la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, cât și la Spitalul Universitar de Urgență din București au infirmat diagnosticul de paralizie facială periferică dreaptă.
Etichete: diagnostic infirmat, reactie, vaccin anticovid