Au fost emise ordinele de începere a lucrărilor de modernizare a Drumului Județean 552 Craiova – Cetate. Investiția este realizată printr-un proiect al Consiliului Județean Dolj cu finanțare europeană în valoare totală de aproape 50 de milioane de euro. Lucrările vor fi efectuate pe ambele tronsoane ale drumului.
Drumul Craiova – Mofleni – Bucovăț – Terpezița – Sălcuța – Vîrtop – Caraula – Cetate este unul dintre cele mai lungi din cele 46 existente în rețeaua județeană de infrastructură rutieră: are peste 67 de kilometri. Traversează șapte comune și deservește peste 350.000 de locuitori.
Pe de altă parte, modernizarea DJ 552 constituie proiectul cu cele mai multe elemente novatoare și cu cel mai mare grad de complexitate: cu sisteme fotovoltaice care alimentează ledurile indicatoarelor rutiere, piste pentru biciclete care se întind pe zeci de kilometri, stații de autobuz și parcări, cu cel mai mare număr de poduri și podețe – aproximativ 40, incluzând podul peste râul Jiu, la ieșirea din Craiova. Proiectul, finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, are o valoare totală de aproape 50 de milioane de euro, iar lucrările au ca termen de finalizare 14 luni.