Exercițiu amplu de simulare a unui accident chimic la combinatul Oltchim, din Râmnicu Vâlcea. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea a organizat în această săptămână un exerciţiu de cooperare pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor producerii unui accident tehnologic major, în care sunt implicate substanţe periculoase. Scopul exercițiului a fost de a evalua capacitatea de răspuns şi intervenţie în astfel de situaţii a autorităţilor şi firmelor din acest domeniu de activitate.
Conform scenariului, în parcul de depozitare a clorului lichefiat de la Oltchim- combinat deținut în prezent de Chimcomplex Borzești – s-au executat lucrări de refacere a scărilor de acces. Din cauza manevrării defectuoase a unui tub de acetilenă, acesta a explodat, iar un fragment a produs o spărtură la un rezervor producându-se o pierdere semnificativă de clor. Din cauza eliberării unei cantități mari de clor şi depăşirii limitei operatorului, dispeceratul combinatului a introdus semnalul „ALARMĂ LA DEZASTRE”.
Conform scenariului, clorul eliberat în atmosferă, în urma accidentului de la combinat, a afectat și localitățile Mihăești și Râmnicu Vâlcea. În astfel de situații, autoritățile recomandă cetățenilor să rămână la adăpost.
Scopul exercițiului a fost de a evalua capacitatea de răspuns şi intervenţie în astfel de situaţii a autorităţilor şi firmelor din acest domeniu de activitate.
Un exercițiu asemănător a avut loc la Oltchim și în 2018. Autoritățile au simulat atunci o explozie soldată cu zeci de morți și răniți. Interventia de atunci a fost supravegheata din aer, cu ajutorul unui elicopter, care a transmis in timp real imagini către un centru de comandă.