Celebrare de anvergură în Gorj, în memoria titanului culturii universale, Constantin Brâncuși. Universitatea care îi poartă numele, alături de Consiliul Județean și Primăria Târgu Jiu, lansează oficial proiectul „Gala 150 de personalități gorjene”. Inițiativa marchează împlinirea a 150 de ani de la nașterea marelui sculptor și își propune să aducă în prim-plan elitele județului care au contribuit la dezvoltarea comunității și la promovarea imaginii Gorjului în țară și în lume.
Proiectul își propune să descopere și să premieze gorjenii care au făcut performanță în domenii cheie precum educația, cultura, medicina, sportul, antreprenoriatul sau administrația publică.
Localnicii, instituțiile publice și organizațiile civile sunt invitate să participe activ la procesul de selecție. Pot fi nominalizate persoane născute în județul Gorj, care se bucură de prestigiu profesional și probitate morală.
Punctul culminant al acestui demers va avea loc spre finalul toamnei. Evenimentul de gală este programat pentru perioada 23-24 octombrie la Târgu Jiu, când elitele din mediul academic, economic și cultural se vor reuni pentru a celebra excelența și moștenirea lăsată de Constantin Brâncuși.



















