Fiecare minut contează în terapie intensivă, iar deciziile luate sub presiune pot face diferența dintre viață și moarte. La Craiova, medici rezidenți și specialiști participă în aceste zile la primul curs european “Intensive Care Fundamentals”, organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, sub egida European Society of Intensive Care Medicine.
Timp de două zile, participanţii trec prin sesiuni teoretice şi workshopuri practice despre managementul şocului, ventilaţia mecanică, interpretarea analizelor şi gestionarea cazurilor severe. Cursanţii spun că partea practică este esenţială, mai ales pentru cei aflaţi la început de drum.
Organizatorii cursului spun că accentul nu cade doar pe acumularea de informaţii, ci pe antrenarea capacităţii de a lua decizii corecte în situaţii limită. Prin simulări şi studii de caz, participanţii exersează intervenţii rapide şi coordonare eficientă în echipă.
Cursul reunește medici din mai multe centre medicale din țară. Organizatorii spun că astfel de programe înseamnă șanse mai bune pentru pacienții aflați în stare critică.















