Incendiu de vegetație violent într-o localitate din nordul județului Vâlcea. Pompieri, pădurari și voluntari se luptă de 24 de ore să stingă flăcările care au cuprins zeci de hectare dintr-o pădure de foioase și rășinoase din comuna Racovița.
Focul a izbucnit ieri după amiază, la vegetația uscată din apropierea pădurii, dar din cauza vântului puternic s-a extins rapid în zona montană cuprinzând zeci de hectare de teren forestier. Pompierii au stat toată noaptea să se asigure că focul nu ajunge la gospodăriile din apropiere, însă din cauza zonei, greu accesibilă și pedestru, a fost aproape imposibil să oprească propagarea flăcărilor în pădure. Astăzi, peste 100 de oameni au reluat operațiunea de stingere, însă focul pare greu de stins.
În sprijinul forțelor care intervin terestru a fost trimis și un elicopter, solicitat încă de ieri de conducerea ISU Vâlcea.