Un bătrân de 88 din comuna Slătioara, județul Vâlcea a murit, iar fiul lui a ajuns la spital cu arsuri grave pe față și membrele superioare, după ce casa le-a luat foc în această dimineață. Vă avertizăm că urmează informații care vă pot afecta emoțional.
Pompierii, care au intervenit pentru stingerea incendiului, au constatat când au ajuns la fața locului, că locuința acestora ardea cu flacără deschisă. Pe bătrânul l-au găsit decedat, iar pe fiul acestuia, în vârstă de 54 de ani, cu arsuri grave în partea superioară a corpului. El a fost preluat de un echipaj de la Ambulanță și transportat de urgență la spital. Și soția lui a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit un atac de panică după ce a văzut ce s-a întâmplat. A refuzat însă transportul la spital după ce a fost evaluată de paramedici.
Incendiul a fost localizat după două ore. Deocamdată, nu se cunoaște de la ce a pornit focul.















