Incendiu în parcul Nicolae Romanescu din Craiova. Au ars 10 hectare de vegetaţie, în zona hipodromului. Pompierii au reuşit să stingă focul după mai bine de trei ore. Au rămas să supravegheze zona de teama reaprinderii unor noi focare pentru că vântul a bătut destul de puternic. Cauza izbucnirii incendiului este foc deschis în spaţii deschise.
Focul a izbucnit în jurul orei 17.00, la Hipodromul din Parcul Nicolae Romanescu din Craiova. Oamenii care locuiesc în zonă s-au speriat, de teamă să nu ajungă flăcările şi la locuinţele lor. Au încercat să dea o mână de ajutor şi au adus galeti cu apa. Fumul a fost atât de dens încât vizibilitatea s-a redus considerabil timp de câteva zeci de minute. Din cauza aceasta, circulaţia a fost blocată.
În total, 10 hectare de vegetaţie uscată înaltă, lăstăriş şi resturi vegetale, iar echipele de intervenţie au reuşit să salveze clădirile şi anexele hipodromului şi centrul canin al poliţiei. 20 de pompieri au intervenit la incendiu şi au fost ajutaţi de jandarmi, poliţişti şi poliţişti locali, acţiunea de stingere a focului fiind îngreunată de vânt.
Alte stiri din data: 20 septembrie 2021
PROTEST CONTRA URȘILOR
Zeci de oameni din mai multe localități din nordul județului Argeş au protestat astăzi contra lipsei de reacție a autorităţilor faţă de atacurile urșilor. Dacă nimeni nu […]
SPITALELE DIN OLT, APROAPE PLINE
Paturile de la ATI de la spitalele din Olt, pentru tratarea pacienților infectați cu SARS-COV 2 în stare gravă, sunt aproape în totalitate ocupate. Prea multe locuri […]
FOCAR LA A SPITALUL DIN SLATINA
Autoritățile din Olt au confirmat existența a trei focare de coronavirusu în două unități medicale și o secție externă a Spitalului Județean de Urgență Slatina. Au […]
POMPIERII, O NOUĂ ZI DE FOC ÎN MEHEDINȚI
A fost o nouă zi de foc pentru pompierii din Mehedinți, care au intervenit la nu mai puțin de opt incendii de vegetație uscată și au […]
THE ARTIST AWARDS 2021
Craiova a fost, in acest sfârşit de săptămână, capitala muzicii româneşti. În Piaţa “Mihai Viteazu” au urcat, sâmbătă şi duminică, cei mai cunoscuţi artişti români, în […]
Ultimele stiri:
CERCETAȚI PENTRU FURT DE CUPRU
O grupare suspectată de furturi de cupru în valoare de aproximativ 350.000 de euro, comise în mai multe țări europene, a intrat în vizorul anchetatorilor. Polițiștii […]
CIRCULAŢIE BLOCATĂ PE VALEA OLTULUI
Doi șoferi de tir au fost răniți în această dimineață pe Valea Oltului, după cu tânăr de 23 de ani a intrat cu mașina pe contrasens […]
SE ANTRENEAZĂ PENTRU CATASTROFE
O dronă de mari dimensiuni a căzut în munții din județul Argeș. Explozia a provocat un crater de 4 metri adâncime și un incendiu foarte puternic […]
INTERVIUL ZILEI – EVENIMENT ȘTIINȚIFIC ȘI EDUCAȚIONAL LA UMF CRAIOVA
La Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova este în plină desfășurare cea de-a XXVIII-a ediție a Congresului medical internațional al studenţilor medicinişti. Este un eveniment […]
A DOUA EDIȚIE CRAIOVA HACKATHON
Timp de trei zile, tehnologia și creativitatea se întâlnesc la Craiova, unde studenți, programatori și designeri sunt provocați să transforme ideile în soluții concrete. Cea de-a […]
ȘAPTE ZILE, ȘAPTE COMUNITĂȚI
Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova a găzduit, în prezența unui public numeros și divers, conferința de lansare a unei inițiative educaționale ce aparține […]
RAZIE DE AMPLOARE PE VALEA OLTULUI
Razie de amploare pe Drumul Național 7, sectorul care tranzitează Vâlcea! DN7 este una dintre cele mai circulate artere rutiere din țară, dar și una cu […]
INTERVIUL ZILEI – DOLJUL, DEZVOLTAT CU FONDURI EUROPENE
29 de proiecte cu finanţare nerambursabilă, cu o valoare de aproximativ 320 de milioane de euro, investiţii în infrastructură aeriană şi rutieră, dar şi în educaţie, […]
CONGRES MEDICAL INTERNAȚIONAL LA UMF CRAIOVA
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova găzduiește, în aceste zile, un congres medical cu participare internațională. Peste 600 de invitați sunt prezenți la cea de-a […]
PRIMA VICTORIE ÎN EUROPA CUP
SCMU Craiova a obținut prima victorie în FIBA Europa Cup. Oltenii i-au învins în Polivalenta din Bănie pe bulgarii de la Rilski Sportist cu scorul de […]














