Incendiu la un bloc din centrul Craiovei. 10 persoane s-au autoevacuat după ce un fum dens a fost observat la un apartament de la etajul patru al unui bloc turn. Au fost pagube material, dar din fericire nu au fost victime.
În jurul prânzului, un apel la 112 anunța un incendiu într-un bloc. Imediat, trei mașini cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțime și un echipaj SMURD au plecat la intervenție.
Locatarii blocului au ieșit speriați când au văzut incendiul și potrivit celor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dolj, 10 persoane s-au autoevacuat.
Proprietarii apartamentului au primit îngrijiri medicale după ce au suferit un atac de panică. Ei au refuzat transportul la spital. Din primele cercetări se pare că un scurtcircuit electric este cauza incendiului.