Alexandra Răduceanu are 23 de ani și a venit chiar în prima zi de înscrieri să-și depună dosarul pentru examenul de titularizare în învățământ. Vrea să devină educatoare pentru că îi plac foarte mult copii.
Cei mai mulți înscriși la examenul pentru titularizare sunt la învăţători şi educatori. Dosarele pentru aceste categorii se depun la centrul organizat la Liceul Teoretic „Tudor Arghezi” din Craiova. Candidații sunt optimiști, dar recunosc că examenul este greu, iar locurile puține.
Dosarele pentru examen se depun până pe 17 mai la trei centre din Craiova. Examenul propriu-zis se va desfăşura în luna iulie și este compus din două probe.
În județul Dolj sunt scoase la concurs 1.280 de posturi, însă cele mai multe nu sunt titularizabile. Dintre acestea 290 de posturi sunt complete, iar 990 sunt fracțiuni de posturi.