Este perioada din an în care oamenii sunt mai solidari şi mai aplecaţi la nevoile celor din jur. Ca să putem să-i ajutăm însă pe cei în nevoie este nevoie de implicare şi dăruire. Să facem împreună fapte bune, să dăruim din puţinul nostru şi să mângâiem cu o vorbă acolo unde este nevoie. Este îndemnul preotului Adrian Stănulică, preşedintele Asociaţiei Vasiliada, care derulează de ani buni campanii umanitare în sprijinul celor care au cea mai mare nevoie.
Alte stiri din data: 12 decembrie 2021
AGLOMERAŢIE PE PÂRTII ŞI PE ŞOSEA
S-a dat startul sezonului de schi în statiunea montana Rânca, din Gorj. Stratul de zăpadă depăşeşte o jumătate de metru. A nins fără oprire în acest […]
SPITALE CU APARATURĂ MODERNĂ, DAR FĂRĂ MEDICI
Este deficit de medici în spitalele din județul Teleorman. Unitățile spitaliceşti au nevoie de cadre medicale, iar acest lucru pare o problemă fără rezolvare, chiar dacă […]
GOSPODĂRII INUNDATE
Ploile din ultimele 24 de ore au provocat inundaţii în mai multe localităţi din Vâlcea şi Mehedinţi. În această dimineaţă, pompierii au intervenit pentru a evacua […]
FOTBAL CARITABIL PENTRU COPIII NEVOIAŞI
Sărbătorile de iarnă vor fi mai frumoase pentru câțiva copii din Teleorman, care vor primi, anul acesta, jucării și hăinuțe. Echipa feminină de fotbal a județului […]
FOC LA VILĂ
A fost panică noaptea trecută într-o localitate din nordul județului Argeș. Localnicii au văzut că ardea acoperișul unei vile și au sunat imediat la pompieri. Cinci […]
FESTIVAL DE COLINDE ÎN VÂLCEA
Grupuri de colindători din mai multe localităţi participă la cea de-a şasea ediţie a Festivalului Colindului Vâlcean. Având în vedere contextul epidemiologic, festivalul are anul acesta […]
CRAIOVA ÎŞI MĂREŞTE SUPRAFAŢA
Craiova şi-a mărit suprafața cu aproximativ 135 de hectare. Zona preluată de municipalitatea din Bănie se află la limita de hotar dintre Craiova și localitatea Podari. […]
Ultimele stiri:
“TOT ADEVĂRUL DESPRE DROGURI”
Cât de mult îți schimbă viața consumul de droguri? Ce șanse sunt să scapi din mrejele substanțelor psihoactive o dată prins în acestea. Cum se vede […]
INTERVIUL ZILEI – AMBULATORIUL DE SPECIALITATE SUBFINANȚAT
Medicii din ambulator sunt nemulțumiți, pentru că ambulatoriul de specialitate este subfinanțat și se plâng că în aceste condiții, mai multe cabinete se vor închide. Cadrele […]
ACCIDENT MORTAL PE DN 6
Grav accident de circulație în Dolj, în această după-amiază. Doi angajați de la Drumuri Naționale au fost loviți de un autotren. O femeie a murit pe […]
FCU A UITAT SĂ CÂȘTIGE
FCU Craiova n-a reușit să scoată decât un punct la Voluntari, deși a avut superioritate numerică din minutul 24. S-a terminat 0-0 și trupa pregătită de […]
FAMILIA REGALĂ PREZENTĂ ÎN MEHEDINȚI
Reprezentanții Casei Regale a României sunt prezenți în aceste zile în Mehedinți. În prima zi, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu […]
DOI PUI DE URS, LÂNGĂ CASELE OAMENILOR
Alertă în comuna Baia de Fier din Gorj. Doi pui de urs au ajuns lângă casele oamenilor chiar in centrul comunei. Imaginile au fost surprinse de […]
A PLOUAT ÎN SALA DE OPERAȚII
Situație incredibilă la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. În sălile de operație a plouat atât de mult încât angajații au acoperit aparatele medicale cu […]
PROTEST LA REGISTRUL COMERȚULUI
Protest la Oficiul Registrului Comerțului Craiova. Angajații instituției au întrerupt lucrul la prânz și au ieșit în curtea instituției pentru a-și striga nemulțumirile. Ei cei salarii […]
PORȚI DESCHISE LA O FERMĂ DIN OLT
Un legumicultor din Olt și-a deschis porțile fermei, în Săptămâna verde, pentru zeci de copii și studenți. Vizitatorii au aflat lucruri interesante despre cum se produc […]
INTERVIUL ZILEI- COMPETIŢIA NAŢIONALĂ DE DESCARCERARE
Craiova găzduiește joi şi vineri Competiția Națională de Descarcerare și de acordare a Primului Ajutor, faza zonală. Se vor întrece echipaje de pompieri militare din cadrul […]