Se apropie sezonul virozelor şi al gripei. Reîntoarcerea la şcoală a elevilor, dar şi trecerea bruscă de la căldură excesivă la temperaturi scăzute, într-un timp foarte scurt, aşa cum s-a întâmplat în această perioadă, sunt factori care favorizează creşterea cazurilor. Ce sfaturi dau medicii pentru a se evita îmbolnăvirea şi cât de importantă este vaccinarea antigripală, dar şi când este perioada optimă să se facă vaccinul, aflăm la Interviul Zilei de la medicul Gindrovel Dumitra, coordonator al grupului de vaccinologie din cadrul Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei.
Alte stiri din data: 19 septembrie 2024
DE DOUĂ DECENII ALĂTURI DE COPIII VULNERABILI
Peste 1.700 de copii vulnerabili au beneficiat până acum de sprijin material şi emoţional din partea Fundației Adina Stiftelsen. Se împlinesc două decenii de la apariţia […]
“DEZVOLTAREA DURABILĂ A SOCIETĂȚII ÎN ARMONIE CU NATURA”
Peste 100 de cercetători, cadre didactice universitare, doctoranzi și masteranzi din Europa, prezintă și dezbat la Craiova soluții pentru dezvoltarea durabilă, în armonie cu mediul înconjurător. […]
OLTENII, ÎN SPRIJINUL SINISTRAȚILOR DIN GALAȚI ȘI VASLUI
Drama prin care trec mii de locuitori ai județelor Galați și Vaslui i-a impresionat pe olteni. Autoritățile au făcut deja primele demersuri pentru a strânge ajutoare […]
INTOXICAȚI LA ȘCOALĂ
100 de elevi și doi adulți de la mai multe școli din Mehedinți au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară. Copiii au fost duși […]
SOARE DOGORITOR, VINURI DE CALITATE
După un an 2024 dificil, în care bruma și frigul din primăvară, urmate de seceta extremă din vară le-au afectat proucția, proprietarii de podgorii din sud-vestul […]
Ultimele stiri:
CLUB DE ROBOTICĂ DIN VÂLCEA – PE PODIUM
Echipa de robotică a Clubului Copiilor din Râmnicu Vâlcea va reprezenta anul acesta România la faza internațională a concursului First Lego League Challenge, care se va […]
CRAIOVA PIERDE TEREN
Universitatea Craiova a trecut pe locul doi în Super Liga la fotbal, după ce Rapid a învins-o Dinamo cu scorul de 3-2. Pe olteni îi așteaptă […]
INTERVIUL ZILEI – SIMULAREA NAŢIONALĂ
În judeţul Dolj peste 87% din elevii de clasa a opta au susţinut astăzi simularea naţională la limba şi literatura română. Cum a decurs examenul de […]
LUMEA POVEŞTILOR LA TÂRGUL DE PAŞTE
Târgul de Paște de la Craiova își deschide porțile anul acesta pe 3 aprilie și se va închide pe 3 mai. Tema acestei ediţii este „Fairy […]
MII DE APARTAMENTE FĂRĂ CĂLDURĂ, ÎN SEVERIN
Temperaturile scad în următoarele zile, dar orașul Drobeta Turnu Severin a rămas, începând din această noapte, fără căldură. Societatea de termoficare a încetat furnizarea, pe motiv […]
RAZII ÎN NOAPTE ÎN ARGEȘ
Au fost zeci de acțiuni ale polițiștilor din județul Argeș în weekendul care s-a încheiat. Vizați au fost, în principal, șoferii care s-au drogat sau au […]
SIMULAREA LA LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ, ÎN DOLJ
Elevii de clasa a opta au susţinut astăzi simularea la limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale 2026. Testarea a început la ora nouă şi […]
TEMERI DIN CAUZA CREȘTERII PREȚULUI MOTORINEI
Creșterea prețului la carburanți îi îngrijorează și pe șoferi și pe agricultori. La Drobeta Turnu Severin, unii conducători auto au stat la coadă ca să alimenteze […]
INTERVIUL ZILEI – “FAPTELE BUNE SUNT LUMINĂ”
În Postul Paștelui, o faptă bună poate deveni lumină în viața unei familii cu posibilități materiale precare. Campania “Faptele bune sunt Lumină”, organizată de Asociația Vasiliada, […]
ULTIMA ZI A TÂRGULUI DE CARTE GAUDEAMUS CRAIOVA
Târgul de Carte Gaudeamus din Craiova și-a închis, astăzi, porțile. Cea de-a 24-a ediție a avut loc între 11 și 15 martie, în foaierul Teatrului Național […]














