La Pitești, în urmă cu peste 70 de ani, a funcționat cea mai de temut închisoare din România, renumită pentru așa-zisele încercări de „reeducare”, efectuate sub autorizația autorităților comuniste în perioada anilor 1949-1952. Sergiu Rizescu, acum președintele Asociației foștilor deținuți politic, a fost încarcerat aici timp de un an şi jumătate. Ne povesteşte la Interviul Zilei experienţa traumatizantă şi de ce este important să ne cunoaştem istoria.
Alte stiri din data: 30 august 2023
TABĂRA DE PICTURĂ ȘI GRAFICĂ DE LA CURTIȘOARA
12 artiști plastici s-au întâlnit la Curtișoara, în județul Gorj, pentru Tabăra de pictură și grafică, organizată de Centrul De Promovare, Documentare și Cercetare „Constantin Brâncuși” […]
PROTEST LA PENITENCIARUL TÂRGU JIU
Proteste la penitenciarele din țară! Angajații au refuzat să intre la program, fiind nemulțumiți de munca suplimentară pe care trebuie să o facă, dar şi de […]
SCANDAL ÎN SEDIUL PROTECȚIEI CONSUMATORULUI OLT
Scandal în sediul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Olt după ce doi reprezentanţi ai Corpului de Control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au fost agresaţi […]
CEI MAI BUNI POMPIERI SE ÎNTREC LA TÂRGU-JIU
Zeci de pompieri din 12 județe ale țării se întrec zilele acestea la Târgu Jiu în etapa finală a concursurilor serviciilor profesioniste pentru situații de urgență. […]
„ACTIV ÎN VACANŢĂ”
Zeci de elevi din Dolj au participat pe perioada vacanţei de vară la un proiect al cărui principal scop a fost de a-i îndemna pe toţi […]
ŢÂNŢARII AU MAI FĂCUT O VICTIMĂ
Virusul West Nile a mai făcut o victimă în Dolj. O femeie din Băileşti care a suferit complicații după ce a fost înțepată de țânțari a […]
Ultimele stiri:
EXPERȚI MONDIALI BRÂNCUŞI, LA TÂRGU JIU
Municipiul Târgu Jiu este, începând de astăzi, centrul atenției lumii culturale internaționale. În cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin […]
EXPOZIȚIE DE EXCEPȚIE LA MUZEUL CĂRȚII ȘI EXILULUI ROMÂNESC
Patrimoniul cultural din Bănie s-a îmbogățit cu o nouă colecție extrem de valoroasă. Arhiva personală a scriitoarei Gabriela Melinescu a fost recuperată din Suedia și adusă […]
ATAC CU O ARMĂ ALBĂ LA UN LICEU DIN PITEȘTI
Un nou incident grav într-o unitate de învățământ. Un elev de 15 ani din Pitești s-a dus la liceu cu o macetă și în urma unei […]
FOCURI DE ARMĂ LA SLATINA
Focuri de armă în timpul unor percheziții desfășurate în Slatina, județul Olt, într-un dosar penal de șantaj și camătă. Potrivit unor surse, un consilier local, fost […]
INTERVIUL ZILEI – PERICOLUL ECHIPELOR MICI
Universitatea Craiova joacă în această seară, de la ora 19.45, a două partidă din grupa principală a Conference League. Oltenii întâlnesc în Andorra formația Inter Club […]
MECANICA ÎN TREI MANIFESTĂRI ŞTIINŢIFICE
Ingineria mecanică modernă reuneşte în aceste zile la Craiova comunitatea academică şi mediul industrial. Trei manifestări ştiinţifice au fost deschise astăzi la Universitatea din Craiova prin […]
SECRETELE ORCHESTREI SIMFONICE
Seară de excepție dedicată muzicii clasice la Craiova. Sala “Octav Calleya” a găzduit aseară deschiderea celei de-a treia ediții a Galei Muzeului Cărții și Exilului Românesc. […]
TRAFIC DE DROGURI ÎN CRAIOVA
Un bărbat de 28 de ani din Craiova este cercetat pentru trafic de droguri de risc și mare risc, după ce ar fi vândut canabis și […]
EXPLOZIE PE UN DRUM NAȚIONAL
12 tone de carne de pui s-au făcut scrum după ce tirul care le transporta a luat foc în zona Morărești, din Argeș, pe Drumul Național […]
SUPERMARKET ÎNCHIS DE PROTECȚIA CONSUMATORULUI
Supermerket-ul unui retailer cu capital nemțesc a fost închis astăzi de reprezentanții protecției consumatorului din Mehedinți. Comisarii au declanșat un control în această dimineață, în urma […]















