Lucrările pictoriţei Medi Wechsler Dinu, readuse în atenţia iubitorilor de frumos în cadrul unei expoziţii retrospective. Intitulată ”Între Dunăre și mare”, expoziţia reuneşte zeci de lucrări ale renumitei pictorițe, realizate în tehnica acuarelei și cea a uleiului, între anii `30 și anii `80 ai secolului trecut. Sursa de inspiraţie a artistei care s-a născut în Brezoi, în 1909, a fost pentru majoritatea lucrărilor expuse peisajul acvatic al Mării Negre cuprins între Balcic şi Mangalia, şi cel al Deltei Dunării.
Expoziţia organizată de Fundația ”Habitat și Artă în România” şi Uniunea Artiștilor Plastici – Filiala Vâlcea aduce în atenţia publicului peste 40 de lucrări realizate de pictoriţa de-a lungul vieţii, dar şi un autoportret, care nu au mai fost expuse până acum. Fiecare tablou bucură privirea prin detalii surprinse într-un stil unic şi invită la contemplare. O parte dintre lucrări sunt realizate la Balcic iar, după 1940, odată ce Cadrilaterul a fost redobâdit de Bulgaria, artista şi-a îndreptat toată atenţia către Mangalia şi portul Constanţa. De asemenea, multe dintre lucrările renumitei pictoriţe au fost inspirate de spectaculoasa Deltă a Dunării.
Vernisajul expoziției retrospective ”Între Dunăre și mare” a pictoriței Medi Wechsler Dinu a avut loc vineri, 3 iulie, la Galeria ”Artex” Râmnicu Vâlcea. Lucrările pot fi admirate pe simezele galeriei pană la data de 26 iulie.
Etichete: expozitie ictura, medi wechsler dinu, valcea