Un eveniment religios dedicat perioadei pascale a avut loc la Craiova. La Centrul “Renașterea”, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a susținut o prelegere dedicată semnificației Învierii Domnului și nevoii de renaștere duhovnicească în societatea contemporană. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Craiovei și Facultatea de Teologie din Craiova.
Evenimentul a adus în prim-plan reflecția teologică asupra uneia dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății, Învierea, într-un context în care, potrivit ierarhului, omul modern este tot mai preocupat de dimensiunea materială a existenței.
În cadrul prelegerii, Mitropolitul Olteniei a evidențiat faptul că Învierea reprezintă punctul central al credinței creștine, fiind evenimentul care schimbă radical perspectiva asupra vieții și a morții. Ierarhul a subliniat că această sărbătoare nu are echivalent în istorie și că ea definește însăși vocația omului spre desăvârșire.
În partea finală, discuțiile au vizat mărturiile despre Înviere și rolul Maicii Domnului, despre care ierarhul a arătat că rămâne un reper al credinței și al statorniciei, fiind cea care a trăit în mod deplin taina acestui moment. În pragul marii sărbători, Mitropolitul Olteniei a îndemnat credincioșii să primească Lumina Învierii cu inima deschisă și să ducă mai departe mesajul ei- credință, iubire și speranță.


















