Organizațiile Județene ale Partidului Național Liberal din Mehedinți și Olt și-au lansat astăzi candidații pentru alegerile Parlamentare. Lista liberală este compusă atât din parlamentari care au activat în ultimii patru ani în forul legislativ al României, cât și politicieni care se află la prima candidatură pentru un fotoliu în Parlamentul României.
În Mehedinți, la ora 11.00, candidații liberali și-au depus dosarul de candidatură la alegerile Parlamentare, la Biroul Electoral Județean. Primul loc pe lista pentru Senat este ocupat de actualul senator Stela Firu.
Primele două locuri pe lista de la camera deputaților sunt ocupate de actualul vicepreședinte al ANPC, Mihai Culeafă și de deputatul Alin Udriște.
Conducerea PNL Mehedinți a vorbit despre echipa pe care Partidul Național Liberal o propune mehedințenilor pentru noua legislatură din Parlamentul României.
Pe 1 Decembrie, chiar de Ziua Națională, românii sunt chemați la urne să-i aleagă pe cei care îi vor reprezenta în următorii patru ani în Parlamentul țării, în timp ce pe 24 noiembrie și 8 decembrie se vor desfășura primul și cel de-al doilea tur pentru alegerea Președintelui României.
Si liberalii din Olt au depus astăzi dosarele de candidaturi pentru alegerile parlamentare la sediul Birolui Electoral Județean. Președintele filialei județene, deputatul Gigel Știrbu deschide lista pentru Camera Deputaților, iar Marian Vasile, primarul comunei Studina, pe cea de la Senat.
PNL Olt și-a propus ca în urma alegerilor parlamentare din 1 decembrie să obțină minim trei posturi de parlamentari: doi deputați și un senator. În acest moment, PNL Olt are doar un reprezentant în Parlament – deputatul Gigel Sorinel Știrbu.