Pe 20 aprilie, Partidul Social Democrat va decide rămânerea sau nu la guvernare. Până atunci însă, liderii fac un tur naţional pentru a se consulta cu liderii organizaţiilor judeţene. Prima astfel de întâlnire regională a avut loc astăzi la Slatina. Au fost prezenți toți miniștrii social democraţi și preşedinţii organizațiilor județene şi municipale din judeţele Olteniei.
PSD Olt a găzduit astăzi, la Slatina, întâlnirea regională a organizațiilor partidului din regiunea Sud-Vest. Evenimentul a reunit reprezentanți ai conducerii naționale, 200 de membri ai Birourilor Permanente Județene din mai multe filiale din zona cu cel mai puternic bazin electoral PSD din ţară.
Întâlnirea a fost un bun prilej pentru social democraţi de a se consulta dacă rămân sau pleacă de la guvernare. În urma discuţiilor au rămas pe masă trei variante.
Întâlnirile vor continua şi în celelalte regiuni ale ţării. Pe 20 aprilie, decizia de a rămâne sau nu la guvernare va fi luată de 5.000 de membri.



















