Incident feroviar grav în această dimineață în Râmnicu Vâlcea. Vă avertizăm că urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional! Un bărbat de 45 de ani a ajuns în stare foarte gravă la spital după ce a fost lovit de Săgeata Albastră într-o haltă.
Bărbatul a fost găsit de echipele de intervenție semiconștient. La fața locului au fost trimise mai multe autospeciale și chiar o ambulanță de terapie intensivă mobilă, victima suferind un traumatism craniocerebral hemoragic, plus că pentru a putea fi scos de sub roțile trenului a fost nevoie să i se amputeze piciorul drept.
În trenul, care circula pe relația Craiova -Sibiu, se aflau aproximativ 80 de călători, care nu au avut însă nevoie de asistență medicală, au precizat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea. Traficul feroviar a fost însă oprit mai multe zeci de minute, pentru a permite intervenția echipajelor și realizarea cercetărilor la fața locului.















