Un incendiu izbucnit acum mai bine de o lună în zona Parcului Național Domogled Valea Cernei pune probleme mari, autorităților, în județul Caraș-Severin. După ce s-au unit nu mai puțin de trei focare focul s-a extins mult peste 100 de hectare și specialiștii ariei protejate vorbesc de o intervenție extrem de complexă. Focul nu arde doar la suprafață, la coronament de rășinoase și litieră ci a pătruns și în adânc, în rocile de calcar, care s-au aprins. O cantitate foarte mare de roci și bucăți de lemn aprins s-au desprins de pe versanți și s-au prăvălit pe DN 67 D, obligând drumarii să închidă temporar șoseaua. În această dimineață, circulația a fost reluată.
Aceste imagini au fost surprinse pe DN 67 D, care leagă Băile Herculane de Baia de Aramă și Târgu Jiu. Din cauza flăcărilor din nopțile trecute, bucăți mari de rocă, dar și resturi de lemn care ardeau s-au desprins și au căzut pe drum, punând în pericol circulația. Stâncile de dimensiuni mari au rupt inclusiv balustrada șoselei, montată puțin timp în urmă.
Traficul a fost mai întâi restricționat, apoi închis pe sensul apropiat versantului. După curățarea drumului, în această dimineață s-a reușit redeschiderea circulației.
Incendiul din zona Băile Herculane se manifestă de peste o lună, deși în zonă s-a acționat zile întregi cu elicopterul. Intervențiile terestre sunt foarte dificile, din cauza terenului abrupt. Misiunea este cu atât mai dificilă cu cât focul a ajuns și în subteran, unde arde calcarul. Specialiștii cred că doar o ploaie mai poate opri înaintarea acestui incendiu.
În ultimele zile, în zona de sud-vest a țării au fost intensificări puternice de vânt care au dezvoltat și mai mult focarele. Nu s-au înregistrat pagube la locuințe sau victime omenești, dar a fost distrus coronament de pin negru de Banat, specie protejată.




















