Accident teribil, noaptea trecuta, într-o localitate din Gorj. Un copil de 10 ani şi mama lui, care se afla in scaun cu rotile, au fost loviţi de o masină. Cei doi au ajuns la spital, iar soferul neatent, un bărbat de 62 de ani, este cercetat penal.
Accidentul s-a petrecut in comuna gorjeană Crușeț. Baiatul de 10 ani se intorcea acasa. Era pe marginea drumului. Impingea un cărucior cu rotile in care se afla mama sa in momentul in care o masina care mergea in aceeasi directie i-a lovit.
In plus, soferul mai este cercetat si pentru ca ar fi mutat masina fără încuviințarea polițiștilor. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia. Povestea familiei din Crușeț este una trista. Cinci frati au grija unul de altul si de mama lor bolnava si aflata in scaunul cu rotile.
Alte stiri din data: 28 octombrie 2021
ECHIPĂ CU PROBLEME
Echipa feminină de volei a Craiovei a obţinut prima victorie în acest sezon, 3-2, în deplasare la Universitatea Cluj. Oltencele vor evolua în etapa a IV-a […]
INFRASTRUCTURĂ RUTIERĂ MODERNIZATĂ
Continuă lucrările de reabilitare şi modernizare a infrastructurii rutiere în staţiunea vâlceană Ocnele Mari. După ce s-a intervenit pentru extinderea reţelei de apă şi canalizare, acum se […]
NOI CENTRE DE VACCINARE ÎN DOLJ
Creşte numărul persoanelor care se vaccinează în Dolj, dar şi numărul centrelor de vaccinare. Un nou centru a fost deschis la Stadionul ,,Ion Oblemenco” şi un […]
RACOLA MINORI ÎN SCOPURI SEXUALE
Un militar în varsta de 51 de ani din Ostroveni este acuzat tentativă la act sexual cu un minor și racolarea minorilor în scopuri sexuale. Procurorii […]
RECORD DE VACCINAȚI ÎN VÂLCEA
Creşte numărul celor care se vaccinează şi în judeţul Vâlcea. Peste 3.000 de vâlceni s-au imunizat anti- COVID în doar 24 de ore, în centrele de […]
TONE DE DEȘEURI, TRANSPORTATE ILEGAL
Poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Turnu Măgurele alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Teleorman au descoperit, în urma unui […]
COZI ȘI NERVI LA CENTRELE DE VACCINARE
Aglomerație mare la centrele de vaccinare din Olt. Speriați de evoluția pandemiei, dar și de noile restricții impuse de autorități, oltenii se prezintă într-un număr tot […]
Ultimele stiri:
CLUB DE ROBOTICĂ DIN VÂLCEA – PE PODIUM
Echipa de robotică a Clubului Copiilor din Râmnicu Vâlcea va reprezenta anul acesta România la faza internațională a concursului First Lego League Challenge, care se va […]
CRAIOVA PIERDE TEREN
Universitatea Craiova a trecut pe locul doi în Super Liga la fotbal, după ce Rapid a învins-o Dinamo cu scorul de 3-2. Pe olteni îi așteaptă […]
INTERVIUL ZILEI – SIMULAREA NAŢIONALĂ
În judeţul Dolj peste 87% din elevii de clasa a opta au susţinut astăzi simularea naţională la limba şi literatura română. Cum a decurs examenul de […]
LUMEA POVEŞTILOR LA TÂRGUL DE PAŞTE
Târgul de Paște de la Craiova își deschide porțile anul acesta pe 3 aprilie și se va închide pe 3 mai. Tema acestei ediţii este „Fairy […]
MII DE APARTAMENTE FĂRĂ CĂLDURĂ, ÎN SEVERIN
Temperaturile scad în următoarele zile, dar orașul Drobeta Turnu Severin a rămas, începând din această noapte, fără căldură. Societatea de termoficare a încetat furnizarea, pe motiv […]
RAZII ÎN NOAPTE ÎN ARGEȘ
Au fost zeci de acțiuni ale polițiștilor din județul Argeș în weekendul care s-a încheiat. Vizați au fost, în principal, șoferii care s-au drogat sau au […]
SIMULAREA LA LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ, ÎN DOLJ
Elevii de clasa a opta au susţinut astăzi simularea la limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale 2026. Testarea a început la ora nouă şi […]
TEMERI DIN CAUZA CREȘTERII PREȚULUI MOTORINEI
Creșterea prețului la carburanți îi îngrijorează și pe șoferi și pe agricultori. La Drobeta Turnu Severin, unii conducători auto au stat la coadă ca să alimenteze […]
INTERVIUL ZILEI – “FAPTELE BUNE SUNT LUMINĂ”
În Postul Paștelui, o faptă bună poate deveni lumină în viața unei familii cu posibilități materiale precare. Campania “Faptele bune sunt Lumină”, organizată de Asociația Vasiliada, […]
ULTIMA ZI A TÂRGULUI DE CARTE GAUDEAMUS CRAIOVA
Târgul de Carte Gaudeamus din Craiova și-a închis, astăzi, porțile. Cea de-a 24-a ediție a avut loc între 11 și 15 martie, în foaierul Teatrului Național […]
















