Echipa națională de futsal a României joacă astăzi astăzi în Sala Polivalentă din Bănie un meci decisiv pentru calificarea la Campionatul European. Tricolorii întâlnesc selecționata Ungariei din cadrul barajului de calificare la Campionatul European de futsal ce va avea loc în 2026, în perioada 21 ianuarie – 7 februarie, în Lituania, Letonia și Slovenia. În tur, oaspeții au câștigat cu scorul de 3-2.
România-Ungaria la futsal, returul pentru calificarea la CE se va juca în Sala Polivalentă din Bănie, care se anunță a fi un adevărat vulcan. Asta pentru că toate biletele au fost vândute, iar galeria Universității și-a anunțat prezența la această confruntare, alături de alți 3500 de spectatori. La futsal se joacă cu patru jucători de camp plus portar. Naționala României a participat până acum la patru campionate europene și de două ori tricolorii au atins sferturile competiției. Antrenorul României este Andre Kașco, iar mai mulți jucători din lot activează chiar în campionatul Ungariei. În tur, oaspeții din această seară s-au impus la limită cu scorul de 3-2. De opt ani România nu a mai prins un turneu final. Partida va fi condusă la centru de o brigadă din Slovenia. Meciul dintre România și Ungaria va începe în această seară la ora 19.30.
















