Un medic din comisia de Neuropsihiatrie Infantilă din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea a fost reținut în urma unor percheziții efectuate ieri de procurorii și ofițerii anticorupție la unitatea spitalicească din Râmnicu Vâlcea într-un dosar de dare și luare de mită.
Potrivit unor surse din cadrul anchetei, cadrul medical este suspectat de fapte de corupție legate de acordarea nejustificată a gradelor de handicap în cazul unor minori și prelungirea ilegală a concediilor de creștere a copilului de la doi la trei ani. În acest caz, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Vâlcea s-au autosesizat, în anchetă fiind vizate și alte cadre medicale, inclusiv cel de-al doilea medic din comisia de Neuropsihiatrie Infantilă.


















