Zeci de proprietari de mașini vechi din Vâlcea și alte câteva județe din țară și-au dat întâlnire la Râmnicu Vâlcea, la ultimul eveniment din acest an al Retromobil Club – Parada de Toamnă.
Şterse de praf, dar purtând încă patina timpului, automobilele vechi, câteva zeci la număr, au fost aliniate în parcarea unui centru comercial din nordul oraşului Râmnicu Vâlcea ca să fie admirate de toată lumea. Chiar şi cele mai vechi încă funcţionează, astfel că pasionaţii de maşini nu puteau să rateze ocazia de a se lăuda cu ele.
Din expozitie nu puteau lipsi însă maşinile autohtone. De la Dacii, ARO sau vechiul Oltcit, autoturismele produse în România au făcut senzaţie printre cunoscători, mai ales că ele păstrează încă multe dintre piesele originale.
Parada de la Râmnicu Vâlcea s-a desfășurat în cadrul evenimentului de toamnă organizat de Retromobil Club România simultan în mai multe oraşe din țara și care a încheiat practic sezonul expozițional al mașinilor de colecție de la noi din țară.