Oamenii legii au dispus primele măsuri în dosarul în care au efectuat ieri 20 de percheziții la tot atâtea locații din Caracal și Corabia, într-un dosar ce vizează destructurarea unei rețele în care membrii acesteia sunt acuzați de cămătărie, șantaj, violență și contrabandă. Patru dintre cele cinci persoane aduse la audieri au fost reținute pentru 24 de ore și sunt prezentați procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia cu propuneri legale. Trei dintre bărbații reținuți sunt acuzați de cămătărie, iar celălalt de cămătărie și șantaj.
Patru bărbați din cei cinci aduși ieri la audieri în urma celor 20 de percheziții efectuate la Caracal și Corabia într-un dosar de camătă, șantaj, violență și contrabandă, au fost reținuți pentru 24 de ore. Ei au fost prezentaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia instanţei pentru a se dispune măsurile legale. Trei dintre persoanele reținute sunt acuzate de săvârșirea infracțiunii de camătă și una de săvârșirea infracțiunilor de camătă și șantaj.
Anchetatorii susțin că din 2016 și până în prezent, aceștia ar fi acordat sume de bani, cu dobândă altor persoane, iar, dacă banii nu erau returnați, ar fi folosit violența sau șantajul împotriva lor.
Polițiștii au descoperit la locațiile percheziționate sume importante de bani în lei și valucă, peste 900 grame de bijuterii dar și substanțe susceptibile de a fi droguri. Toate au fost ridicate împreună cu numeroase calculatoare, laptopuri, telefoane mobile, unități de stocare precum și mai multe documente și înscrisuri pentru instrumentarea cauzei.