O lovitură de proporții a fost dată de polițiștii din Gorj împotriva rețelelor de hoți de piese auto. Oamenii legii au descins în forță la două adrese din Târgu Jiu, în cadrul unui dosar penal de furt calificat. Vizați au fost indivizi bănuiți că au sustras, colectat și depozitat zeci de componente auto pentru a le vinde ilegal. Pe lângă depozitul clandestin de piese, mascații au găsit și haine de firmă contrafăcute.
Ofițerii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Gorj, sprijiniți de trupele speciale, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară. Ținta lor a fost o rețea specializată în furtul și valorificarea ilegală a catalizatoarelor auto – piese extrem de vânate pe piața neagră din cauza metalelor rare și scumpe pe care le conțin.
Toate bunurile, atât componentele auto, cât și hainele de contrabandă, au fost indisponibilizate. Suspecții au fost conduși la audieri, iar anchetatorii încearcă acum să stabilească exact câte mașini au fost lăsate fără catalizatoare în județ și cine sunt complicii din rețeaua de distribuție.

















