Percheziții de amploare în această dimineață în zece județe din țară și în București. Anchetatorii au descins la 34 de adrese și au urmărit destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în traficul de migranți. Aproximativ 30 de persoane au fost ridicate și duse la audieri.
Zeci de persoane bănuite ca ar fi constituit un grup infracțional organizat au fost vizate astăzi de o o amplă anchetă desfășurată prin colaborarea mai multor structuri de forță. Autoritățile suspectează că membrii acestui grup ar fi adăpostit și transportat migranți, care ar fi provenit din India, Pakistan, Bangladesh, Nepal și Sri Lanka. Pentru transportul acestora pe teritoriul Uniunii Europene, ar fi fost utilizate autotrenuri, remorci și autoutilitare, persoanele fiind ascunse printre mărfuri. Perchezițiile din această dimineață au avut loc în județele Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Sibiu, Arad, Vrancea, Galați, Ilfov și municipiul București.
Anchetatorii susțin că au fost documentate 5 transporturi, prin intermediul cărora membrii grupului ar fi încercat să scoată ilegal, din România, aproximativ 120 de migranți. Sumele de bani provenite din activitatea infracțională ar fi fost, ulterior, investite în imobile, autoturisme și pentru alte activități infracționale. Acțiunea de astăzi a fost coordonată de procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Sibiu, cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului General al Poliției Române – Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.