Cincizeci de ani de la momentul în care imposibilul a devenit realitate în sportul mondial. Pe 18 iulie se împlinesc cinci decenii de când Nadia Comăneci a obținut primul 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice, la Montreal. Pentru a omagia acest simbol universal al performanței, la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a fost vernisată astăzi o expoziție de eseuri și parabole fotografice intitulată „Perfecțiunea unui 10”.
Vara anului 1976 a rămas una de referință în istoria sportului. O copilă din România schimba definitiv standardele gimnasticii mondiale, după un exercițiu perfect. Afișajul electronic al arenei din Montreal, neprogramat pentru o asemenea perfecțiune, a arătat atunci nota 1.00, însă publicul și arbitrii au înțeles imediat că asistă la un moment istoric. Pentru a omagia acest moment, 47 de artiști fotografi din Craiova, din țară și din diaspora și-au reunit lucrările în expoziția „Perfecțiunea unui 10”. Festivitatea de deschidere a reunit astăzi, în Sala „Dinu C. Giurescu”, artiști, invitați speciali și numeroși iubitori ai artei fotografice și ai sportului. În cadrul evenimentului, artista craioveană Alessia Vînturici a susținut și un recital la nai.
Expoziția „Perfecțiunea unui 10” poate fi vizitată gratuit și va rămâne deschisă în holul expozițional al Bibliotecii „Alexandru și Aristia Aman” până pe data de 31 iulie.

















