Pianina Carl Hardt, cu o vechime de 130 de ani, care aparține Colegiului Național „Frații Buzești” din Craiova, a fost restaurată. Reprezentanții unității de învățământ spun că, cel mai probabil, instrumentul a intrat în patrimoniul școlii printr-o donație făcută de fiul fostului profesor Mihail Rădescu, care, timp de aproape trei decenii, a predat muzică elevilor buzeșteni.
Ideea restaurării pianinei aparține profesoarei Irina Căpățână, care s-a documentat cu privire la istoricul instrumentului fabricat în 1894 și a demarat un proiect prin care a reușit să strângă, alături de profesori, elevi, părinți, dar și sponsori, banii necesari pentru a readuce la viață această piesă rară.
Procesul de restaurare a fost o provocare pentru specialiști, capacul clapelor și câteva dintre ornamente nu mai existau, însă au reușit să redea strălucirea acestui instrument prețios.
Colegiul Naţional „Frații Buzești” Craiova a beneficiat în demersul său și de sprijinul maestrului Mihai Ungureanu, pianist al Filarmonicii Oltenia.
Evenimentul s-a încheiat cu un recital al maestrului Mihai Ungureanu.