Un drum vital din județul Argeș a fost refăcut, iar distanța dintre mai multe localități se scurtează astfel cu zeci de kilometric. A fost reluată astfel circulația pe podul peste râul Argeș, de la Valea Danului. Podul a fost redeschis cu zece zile mai devreme decât termenul asumat, iar circulația se poate desfășura în condiții sigure.
Fiind un pod îngust, din cauza configurației zonei, circulația se va face alternativ, pe un singur sens, dirijată prin semafoare. Podul este monitorizat video, iar autovehiculele de peste 7,5 tone sunt interzise.
Cei mai mulțumiți de refacerea drumului și reluarea circulației pe pod sunt localnicii.
Podul de la Valea Danului, construit la începutul anului 1919, are rol vital în infrastructura rutieră județeană, întrucât vine în sprjinul a peste 20.000 de persoane din șase localități din nordul județului Argeș.















